În general, ziariştii au o problemă cu PR-iştii, majoritatea celor din a doua categorie fiind consideraţi de multe ori ( şi nu întotdeauna degeaba) “a pain in the ass”. Cine lucrează cu ei ştie deja cum suna telefonul de n-şpe mii de ori sa confirmi ca ai primit un comunicat, de alte 10 ori sa-i zici dacă ai dat o ştire şi de alte nu ştiu câte ori să îi confirmi participarea la un eveniment care a fost deja confirmată.
În fine, eu pot să zic Mulţumesc! pentru că majoritatea celor din PR cu care lucrez sunt oameni Ok, cu care se poate discuta.
Dar nu asta era ideea 
Am să spun acum o poveste, pentru că majoritatea informaţiilor sunt deocamdată “off the record” şi când promiţi că aşa rămân atunci trebuie să te ţii de cuvânt!
Pornind de la o informaţie apărută pe la alţii, am reuşit să contactez sursa cea mai informată, care putea să dea cele mai avizate detalii despre subiectul respectiv. Scris mail, trimis…10 minute mai târziu primesc telefon de la doamna în cauză (să-i zicem A.)
A. are o poziţie importantă într-o companie din afară. De pe aceeaşi poziţie, cineva de aici nici nu m-ar fi băgat în seamă, asta din cauza “fumurilor” specific româneşti…În fine, A. m-a sunat să îmi mulţumească pentru interes şi să mă invite la o întâlnire atunci când ajunge în România (asta urma să se întâmple în câteva zile).
Aseară, sună telefonul. Era L., care a dispărut din radar acum o vreme, când şi-a dat demisia de la o companie românească de top. Suna din partea lui A. Astfel încât am stabilit să ne întâlnim azi la prânz sa vorbim aşa, ca fetele.
Eu nu ies prea des din redacţie la ora prânzului, din păcate! Am constatat însă că lumea are pauză şi merge la masă într-un loc cu papa bun. Cel puţin, terasa “La mama” de lângă Ateneu era plină!
Deşi sunt ceva mai sceptică ultima vreme cu oamenii noi şi chiar dacă am ajuns acolo unde nu mă mai impresionează prea multe, întâlnirea cu A. a fost şi impresionantă şi revigorantă.
A. este o doamnă cu multe studii, cu multe cunoştinţe din domenii diverse ( sa nu-mi ziceti că vă aşteptaţi ca o persoană care lucrează în PR să îţi spună de unde vine obiceiul ciocnitului paharului indiferent de lichid şi să facă trimitere la epoca bizantină şi comploturile şi otrăvurile utilizate în asasinate, că nu vă cred!) şi care inspiră. Inspiră încredere, sentimentul că totul se poate face şi un aer clar de leadership .
Şi ce e mai frumos e că povestea ei personală completează foarte frumos cariera profesională.
Mi-a plăcut încrederea ei şi faptul că vrea să ajute, dacă poate (şi poate), cu orice. Şi disponibilitatea de a oferi informaţii puţin accesibile la noi pentru moment. Şi planurile pentru aici. Şi aprecierea pentru România.
Apropo, ştiaţi că expaţilor chiar le place România? Unii chiar s-au mutat cu totul aici
………….
Şi din toată povestea asta, concluzia este că am întâlnit un om care lucrează în PR (A. zice că preferă termenul de “image maker” sau pe cel de “storry teller”) şi care este într-adevăr un om deosebit. Trebuie să recunosc că e un exemplu inspiraţional. Chiar cred asta. Şi mai cred şi că, în orice domeniu ar fi lucrat, ar fi fost undeva sus. Are acel “je ne sais quoi”
Şi nu, nu e un articol PR-ist despre PR-işti, ci doar o experienţă care merita “shared”!
